Aeroportul din Brașov va fi primul aeroport din provincie legat de rețeaua feroviară metropolitană și națională


Conexiunea feroviară la Aeroportul Brașov-Ghimbav este pe cale să obțină și ultimul aviz, cel al Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Lociunțe. Conform proiectului, legătura feroviară se va realiza la ieșirea din Ghimbav printr-o linie dublă electrificată cu o lungime de aproximativ 2,5 km care va ajunge până în fața aerogării și care va reprezenta o legătură la Magistrala 200 Brașov-Sibiu-Arad-Curtici. Potrivit studiului de fezabilitate valoarea întregului proiect este estimată la 150 milioane de euro, iar durata implementării va fi de 24 de luni.

Reamintim, după mai multe întărzieri și reașezări a calendarului investiției, infrastructura Aeroportului din Brașov se preconizează a fi terminată până în primăvara anului viitor, iar după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor primele avioane vor putea ateriza începând din toamnă.
 
Pentru mai multe detalii accesați această pagină.

Newsletter, 2021.11.03

Alte sugestii

Formare acreditată de administrator pensiune turistică
A început procedura de plată aplicanților admiși ai Măsurii 2 care încă nu și-au primit granturile
Formare profesională în turism cu începere din luna martie
Un nou workshop la Sfântu Gheorghe, în perioada 10-11 martie, pe tema fotografiei și producției video cu smartphone-uri
Stimați antreprenori,