Când ieşim odată la iarbă verde?


Cândva prin anii 80.  În sfârșit, o nouă dimineață palpitantă: rucsacul verde cu bretele maro a apărut din debara, urma să plecăm la iarbă verde! Mama a pregătit slănina și ceapa, iar tata toporul, ediţia din ziua precedentă a ziarului Megyei Tükor și chibriturile.

Așteptăm autobuzul la Háromrózsa, vis-a-vis de tanti Kató, cu destinaţia Şugaş-Băi. Îmi amintesc că mă fascinase autobuzul: cu acele rezervoare de gaz imense deasupra arăta ca o navă spațială sovietică. Văzusem ceva asemănător cu o săptămână în urmă, în Mișa, la grădiniță. M-am gândit că astăzi nu o să fiu Gagarin, dar măcar vom culege ciuperci, iar pe mine mă interesează doar “Piciorul căprioarei” şi numai cele care întră în câmpul meu vizual. Îmi permiteam să fac mofturi, pentru că erau o grămadă de ciuperci între Poiana Sarmani  și Gurgău.

Pe atunci, dacă îl rugai pe şofer, autobuzul oprea în vârf, înainte să coboare în stațiune. Trecusem deja de Sarmani, panta spre izvorul Gyertyános era  din ce în ce mai abruptă. Nici ciupercile nu mă mai interesau, eram obosit şi, cel mai grav, mi se făcuse foame. Simţeam gustul, parcă vedeam pe bucata de pâine urmele galben-maronii ale slăninei prăjite şi ceapa bine îmbibată. Înaintam în liniște toți cinci, dar imaginea slăninei mă urmărea continuu, aşa că nu am mai rezistat: “Tată, când ieșim odată la iarbă verde?

Godra Árpád

Alte sugestii

În cinematograful de urși
Moştenirea castelelor
Căprior pe două roți
Tărâmul zânelor
Conte pe bicicletă