„Cu siguranță oamenii vor dori să călătorească, mai ales după această perioadă de izolare prelungită” – interviu cu Albert Lucia, proprietara pensiunii Lucia din Sfântu Gheorghe


Următoarea oprire în cadrul campaniei Visit Covasna Safe Place, a fost Pensiunea Lucia, unde am stat de vorbă cu Albert Lucia, proprietara locației, pe care am întrebat-o despre cum au resimțit situația cauzată de pandemia de coronavirus, cum au reușit să treacă peste acest impediment și cum se pregătesc pentru redeschidere.

Care au fost măsurile luate de dumneavoastră, ca urmare a restricțiilor impuse din cauza coronavirusului,  cum v-a fost afectată funcționarea, ce ați făcut în această perioadă?

Din păcate turismul trece printr-o perioadă fără precedent, călătoriile și turismul reprezintă cele mai afectate sectoare în contextul pandemiei COVID-19. Serviciile de cazare nu au fost suspendate pe perioada stării de urgență, doar că nu funcționăm din cauza lipsei de clienți ca urmare a restricțiilor de circulație. Noi am fost, dacă pot să zic așa, într-o stare de mentenanță continuă. Curățenie generală, înlocuit, schimbat, flori, grădinărit, fiindcă avem și o grădină mică în spate. Dulceața pe care o servim clienților este din fructele proprii, avem zmeură, coacăze roșii, negre, deci am avut cu ce să ne ocupăm timpul. Apoi, în ultima perioadă, ne-am ocupat cu aprovizionarea de tot felul de produse pentru dezinfectat, mănuși, cu care ne așteptăm clienții, pentru protejarea lor, dar și a noastră. Cam așa ne petrecem timpul în perioada aceasta. Bineînțeles că am fost afectați, a trebuit să trimit și eu un angajat în șomaj tehnic, pe urmă a trebuit să plătesc cheltuielile, deoarece ele nu sunt șterse, sunt doar amânate și nu aș dori să mă încarc cu nimic. Începând cu ianuarie, februarie, ne-am plătit impozitele, cheltuielile și salariile care le-am avut de achitat. Și în prezent, plătesc angajații la zi, din banii economisiți.

Cum vă pregătiți pentru deschiderea unității? 

Toate măsurile menționate au fost luate pentru protejarea clienților, noi îi așteptăm, bineînțeles. De asemenea micul dejun o să dorim să-l servim în continuare, dar tot așa cu atenție sporită la distanțarea socială, cu programare. Vom stabili cu clienții, să vină la ore diferite, să zicem la intervale de jumătate de oră, de exemplu. Avem mănuși, măști, termometru non-contact, covoraș la intrare dezinfectant. Eu cred că, de asemenea, este important să fie dezinfectant în absolut toate camerele, nu doar la intrări.

Cum vedeți viitorul? Vedeți semnale pozitive pentru turismul din județul Covasna?  

Credeți-mă că viitorul este imprevizibil momentan, în funcție de ce decizii se vor lua de către autorități cu privire la relaxarea restricțiilor. Noi așteptăm ca restricțiile de călătorie să fie anulate și deschiderea granițelor, să putem primi din nou clienți, atât în scop turistic cât și profesional.  Astfel sectorul ar putea reveni la viață chiar dacă companiile se vor confrunta cu scăderea veniturilor și se estimează un declin al încasărilor inclusiv pe anul viitor. Eu sunt optimistă, eu nu cred în acest virus, știu că există, dar nu cred că este atât de agresiv. Cu siguranță oamenii vor dori să călătorească, mai ales după această perioadă de izolare prelungită. Noi îi așteptăm cu drag, cu bunătăți, cu o zonă superbă, toată țara noastră este superbă, dar zona noastră este cea mai frumoasă.

Vezi Pagina Pensiunii Lucia ***

Alte sugestii

“Cred că anul acesta încă va fi dificil pentru toată lumea, iar perioada de recuperare va veni anul viitor” – interviu cu Zoltán Bálinth, proprietar la Vasaló Ház (Casa de Fiare Vechi) din Arcuș
Știați că în județul Covasna există păduri virgine vechi de 300 de ani?
“În ultima perioadă centrul a fost complet renovat pe interior” – interviu cu Zsolt Szőke, managerul de la Centrul Băi Hătuica.
“Oamenii vor să se relaxeze, așa că eu sunt optimist în privința turismului intern” – interviu cu Albert Zoltán, directorul de marketing la Saciova Hills
“Noi acum suntem deschiși vizitatorilor” – interviu cu Gabriella Bartók, directoarea de marketing și vânzări la Ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe - Sepsi ReKreatív