„Gândind pe termen lung, sper ca lucrurile să revină la normal, dar sper, de asemenea, că va fi și mai bine.” - interviu cu administratorul Pizza Americana Follies, Benkő Biró Zoltán.

„Gândind pe termen lung, sper ca lucrurile să revină la normal, dar sper, de asemenea, că va fi și mai bine.” - interviu cu administratorul Pizza Americana Follies, Benkő Biró Zoltán.


Pizzeriile din Sfântu Gheorghe nu și-au oprit activitatea nici în perioada coronavirusului. Deși restaurantele sunt încă închise, livrarea la domiciliu funcționează ca și până acum. Am discutat cu Benkő Biró Zoltán, administratorul Pizza Americana Follies despre efectele reglementărilor coronavirus asupra pizzeriei și despre strategia aleasă pentru a supraviețui în această perioadă.

Ați putea să ne povestiți despre pizzerie, de când funcționează, ce oferiți în plus față de concurență?

Funcționăm de patru ani și jumătate; ceea ce este relativ puțin pe piața din Sfântu Gheorghe. Specialitatea noastră este că funcționăm în sistemul „all you can eat”, ceea ce înseamnă că avem un preț general pe care trebuie să îl plătești și astfel poți consuma cât dorești, clienții noștri apreciază mult această posibilitate.

Cum a fost afectată afacerea de reglementările introduse pentru diminuarea infectărilor cu coronavirus? Cât de greu a fost să vă adaptați la noua situație?

Ne-a afectat în mare măsură. Vânzările noastre s-au redus, putem spune, la jumătate imediat ce am închis restaurantul. Încercăm să supraviețuim prin livrarea la domiciliu, pentru că avem 19 angajați. Pentru noi este foarte important să rămânem deschiși, pentru că trebuie să asigurăm veniturile angajaților și, de asemenea, să nu ne pierdem clienții.

Ce fel de reglementări ați introdus?

Regulile au fost clar stabilite încă de când am deschis. În momentul de față avem aceleași reguli pe care le respectăm, doar că puțin mai strict - curățăm cu dezinfectanți mai puternici și o facem mai des. Avem mare grijă la dezinfectare, igienă, curățenia mâinilor și a camerei și avem mare grijă și la ridicarea mărfurilor. Dacă este necesar, dezinfectăm la fiecare două ore, nu numai dimineața și seara. Facem tot posibilul, deoarece este normal ca într-un loc ca acesta să fie curat - lucrăm cu mâncare.

Cum vedeți viitorul?

Gândind pe termen lung, sper ca lucrurile să revină la normal, dar sper, de asemenea, că va fi și mai bine, chiar dacă nu în curând.

Pizzeria se găsește în Sfântu Gheorghe, pe strada 1 Decembrie 1918, și onorează comenzi în timpul săptămânii între orele 8:30 și 22:00, precum și în weekend între orele 9:30 și 22:00 la numărul de telefon 0770 404 404 sau pe Facebook (https://www.facebook.com/pizzaamericanafollies/).

Alte sugestii

“Cred că anul acesta încă va fi dificil pentru toată lumea, iar perioada de recuperare va veni anul viitor” – interviu cu Zoltán Bálinth, proprietar la Vasaló Ház (Casa de Fiare Vechi) din Arcuș
Știați că în județul Covasna există păduri virgine vechi de 300 de ani?
“În ultima perioadă centrul a fost complet renovat pe interior” – interviu cu Zsolt Szőke, managerul de la Centrul Băi Hătuica.
“Oamenii vor să se relaxeze, așa că eu sunt optimist în privința turismului intern” – interviu cu Albert Zoltán, directorul de marketing la Saciova Hills
“Noi acum suntem deschiși vizitatorilor” – interviu cu Gabriella Bartók, directoarea de marketing și vânzări la Ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe - Sepsi ReKreatív