În cinematograful de urși

Este o amintire din vara trecută. Fiind din județul Covasna, desigur am mai văzut urși. În aer liber. De la o distanță sigură.

Dar acum ne pregătim de ceva diferit: observarea comportamentului ursului brun carpatin în habitatul lui natural. Sper că ursul va fi aproape: el în libertate, noi într-un spaţiu închis, deci în siguranţă.

Ne întâlnim cu ghidul nostru la Ghidfalău și pornim cu un jeep spre platoul din Munții Bodoc. În aproximativ 15 minute ajungem la „stația” unde trebuie să coborâm din mașină; la câteva sute de metri, într-o poiană se află observatorul de urși, iar până acolo se poate ajunge doar pe jos.

Între timp a început să bată vântul, cerul s-a înnorat și a început să “plouă cu găleata”. Cred că și asta m-a făcut să devin din ce în ce mai nerăbdătoare, dar și neliniștită. Mă tot întreb ce se întâmplă dacă ursul ajunge acolo mai repede decât noi. Sau, mai rău, dacă ne urmărește fără ca noi să ne dăm seama?! Însoțitorul nostru, Berde Lajos, vânează animalele doar cu teleobiectivul,  dar ne asigură că, deși are la el tot echipamentul necesar pentru situații de urgență, nu va fi nevoie de el.

Ne ocupăm locurile în “cinematograful de urşi” și așteptăm cu nerăbdare. Vorbim în șoaptă, pentru că ursul are auzul foarte fin și se sperie ușor. Lajos spulberă mitul potrivit căruia urșii hibernează în timpul iernii.

Și atunci, dintr-o dată, apare ursul nostru mult așteptat! Un mascul tânăr, de nici 4 ani, care vine aici zilnic să mănânce. Azi primește porumb. Este la circa 10-15 metri de observator. Din când în când își ridică capul și se uită împrejur; Lajos ne spune că simte că nu este singur. După ce a terminat de mâncat și ultimele boabe de porumb, ursul s-a întors majestuos şi a dispărut în pădure la fel de discret precum a apărut.