Sectorul HORECA solicită eliminarea taxelor pentru salariul minim brut pe economie pentru angajații din această ramură – idee susținută și de către secretarul de stat din Ministerul Economiei


Conform Agerpres, Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a susținut în cadrul unei conferințe de presă eliminarea taxelor pentru salariul minim brut pe economie pentru angajați pentru următorii 3-5 ani ca o noua măsura de compensare a pierderilor sectorului Horeca. Având în vedere lipsa acută a forței de muncă calificate din acest sector, reprezentanții Horeca speră ca prin această măsura locurile de muncă din Horeca să devină mai atractive fără a împovăra bugetele de criză ale acestor companii.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Paul Ene, a împărtășit această idee, precizând că prin programul de guvernare coaliția de guvernământ și-a asumat să introducă un sistem pilot al taxelor zero pentru salariul minim brut pe economie pentru un domeniu, care potrivit secretarului de stat, ar putea fi HORECA având în vedere consecințele economice ale restricțiilor suferite de acest sector al economiei.

Pentru mai multe detalii despre subiect vă rugăm accesați acest  link.

Newsletter, 13.05.2021

Alte sugestii

Formare acreditată de administrator pensiune turistică
A început procedura de plată aplicanților admiși ai Măsurii 2 care încă nu și-au primit granturile
Formare profesională în turism cu începere din luna martie
Un nou workshop la Sfântu Gheorghe, în perioada 10-11 martie, pe tema fotografiei și producției video cu smartphone-uri
Stimați antreprenori,