Munții Bodoc: Valea Jajdon

Munții Bodoc: Valea Jajdon


Am prins o zi frumoasă pe 7 noiembrie 2021, când ne pregăteam de o excursie în partea nord-estică a Munților Bodoc. Vremea era caldă, numai bună de drumeție. Ne-am adunat 16 persoane în Valea Jajdon, de unde am mers cu mașina circa 3 km, după care ne-am continuat drumul pe jos. Spre vest se conturau foarte frumos vârfurile  Burdé și Kőmöge. Am urcat pe Élesorr printr-o pădure de fag. Din poiană aveam o perspectivă fabuloasă asupra creastei de est a Munților Bodoc, care era, de fapt, destinația nostră.  La coborâre ne-am intersectat cu drumul forestier care duce spre Alungeni şi, ajunși în poiana din apropierea creastei principale, am avut posibilitatea de a admira întreaga Depresiune Târgu Secuiesc, înconjurată de munţi. Pe creasta principală a Munților Bodoc am ajuns prin Câmpul Szárhegy. Aici, la 1120 m, am poposit pentru un prânz savuros: slănină prăjită pe frigărui şi alte bunătăţi.  Era o zi însorită, după cum am mai spus, aşa că am putut  vedea Valea Oltului şi  am reușit să identificăm vârfurile Munților Harghita. Din păcate, zona nu a fost curăţată după defrișări. A urmat apoi o coborâre grea până la șaua Burdé, unde drumeţia noastră a luat sfârșit. Am schimbat direcția spre Valea Jajdon chiar în fața locului denumit Kőmöge (După-piatră) şi ne-am continuat drumul pe o potecă îngustă, după care a urmat o vale abruptă, plină de pietre alunecoase și copaci căzuți. Era clar că pe aici nu mai călcase picior de om de foarte mult timp. În final, am ieşit din nou pe un drum forestier şi ne-am oprit la un izvor unde am băut o apă minerală foarte gustoasă. Aşa am descoperit și intrarea  în  Valea Iadului, care a plină de mofete și ape minerale.  

Gáspár László Zsolt

Alte sugestii

„Școala Textilă”
Excelența Sa Potsa József
Promisiunea Băii Fortyogó
Binecuvântările gropii Puturosu
Széchenyi al Transilvaniei