Sărbătoarea sportului de anduranță


Șugaș Race Series revine în forță. Cel mai mare eveniment de anduranță al județului și totodată de promovare a stațiunii Șugaș Băi a pornit înscrierile. Am revenit la vechiul format organizatoric în care dedicăm un întreg weekend întreg sporturilor outdoor. Astfel cursa de alergare montană este programată sâmbătă 9 octombrie, urmând ca duminică să fie rândul probei de mountain bike. Avem toate ingredientele necesare pentru un eveniment reușit, de la culorile toamnei la peisajele pitorești ce se găsesc în zonă. 

Una din marile noutăți este că Partener organizatoric și susținător al evenimentului va fi Visit Covasna (Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna). Vom putea oferi astfel o vizibilitate mult mai bună atât evenimentului în sine cât și actorilor turistici din județ pe care Visit Covasna îi reprezintă.

De asemenea evenimentul se bucură și de sprijinul financiar al DJTS Covasna și Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Evenimentul e deschis atât sportivilor amatori cât și elitelor, având trei trasee de concurs special amenajate pentru alergare montană și două trasee pentru mountain bike. Așteptăm câteva sute de participanți, evident că numărul lor va fi influențat și de restricțiile legislative anti-Covid în vigoare. Și anii trecuți am reușit, mulțumită unor eforturi susținute din partea sponsorilor și partenerilor să avem un fond de premiere generos, fapt care a atras foarte mulți sportivi valoroși”, ne-a declarat președintele  CovAlpin, organizatorul evenimentului, Tiberiu Andrei Poștoacă.

Cursele au un puternic caracter montan, fiecare dintre ele cumulând diferențe de nivel destul de serioase. Indiferent la care din curse te înscri, ești când la deal, când la vale. Pulsul îți bubuie în tâmple, oxigenul parcă nu îți mai ajunge. Dar e ca o evadare a spiritului, dacă vreți. Bucuria de a concura alături de atâția oameni frumoși, priveliștile pitorești și culorile calde de toamnă îți vor odihni psihicul, la finalul unei zile deloc ușoare.

Pentru sâmbătă am pregătit 4 curse:

  • Kids Race – a fost creată cu scopul de promova și încuraja mișcarea în rândul celor mici. Astfel o bună parte din părinții care participă la una din curse își pot înscrie copiii la cursa celor mici. Înscrierea este gratuită, copiii primind diplome și medalii.
  •  Hobby -7 km 300D+, destinată în special celor care vor să schimbe stadionul și asfaltul și să încerce alergarea montană. Garantat nu vor mai reveni vreodată la turele plictisitoare și monotone de stadion...
  • Speed - 17 km, 700D+, este o cursă rapidă și solicitană. Se pretează foarte bine atât celor care sunt mai la început de drum, cât și sportivilor rapizi. Peisajele te vor lăsa fără cuvinte, în mod cert.
  • Raid - 27 km, 1100D+, este o cursă deja chiar cu tine însuți. La 27 km vorbim deja de anduranță. Coborâri abrupte și urcări care par că nu se mai termină? Ai nimerit bine!

Pentru duminică am pregătit două curse:

  • MTB Speed – 35 km, 1000D+, destinată celor care sunt mai la început de drum și vor să se bucure de un traseu pitoresc.

  • MTB Raid – 65 km, 1700 D+, destinată pasionaților de mountain bike care sunt gata să-și provoace demonii și să dea totul într-o cursă deloc uoară

Traseul de anul acesta va rămâne cel de anul trecut și va lega 3 stațiuni-centre de apă minerală, respectiv  Șugaș Băi, Vâlcele și Belin. Prin acest eveniment urmărim nu doar popularizarea acestor discipline, ci și promovarea turistică a județului nostru. Practic concurenți din toată țara iau contact cu ținutul nostru, cu locuri noi, ne cunosc zona, bogățiile și obiceiurile, ceea ce e de dorit. Pitorescul sat Valea Zălanului va fi și el „atins” însă doar la mountain bike, proba raid.

Filme ale edițiilor anterioare

Eveniment

Alte sugestii

Tradiții și meșteșuguri
Cele mai bune centre de echitație din județul Covasna
Restaurant italian nou în inima orașului Sfântu Gheorghe
10 cele mai bune cofetării din județul Covasna
„Fermentarea produselor din carne nu este prea dezvoltată aici” – interviu cu Gábor Áron Kovács, bucătarul-șef și proprietarul Restaurantului Castel