”Eu sper că aici, zilnic, putem avea chiar și sute de vizitatori fără să îi supunem nici celui mai mic risc de infectare” – interviu cu Contele Kálnoky Tibor și Szabó István,  de la Castelul Kálnoky din Micloșoara

”Eu sper că aici, zilnic, putem avea chiar și sute de vizitatori fără să îi supunem nici celui mai mic risc de infectare” – interviu cu Contele Kálnoky Tibor și Szabó István, de la Castelul Kálnoky din Micloșoara


Ca următoare oprire, în cadrul campaniei Visit Covasna Safe Place, am vizitat castelele din județul Covasna. Despre Castelul Kálnoky din Micloșoara, am stat de vorbă cu Contele Kálnoky Tibor și Szabó István, managerul de proiect al Fundației Kálnoky.

Ne puteți prezenta pe scurt Castelul Kálnoky șiMuzeul Vieții Transilvănene din cadrul castelului?
Szabó István:  Castelul  a fost construit în secolul al-17-lea, iar în 2017 a fost redeschis pentru vizitare, funcționând ca muzeu. Muzeul se remarcă prin faptul că permite vizitatorilor să se familiarizeze cu stilul de viață al nobililor din zonă, nu doar privind obiectele expuse în spatele unor pereți de sticlă, ci ei pot vedea cu adevărat, cum au trăit oamenii, cum au fost camerele împărțite, iar colegii mei le vor povesti istoria atât a mobilei folosite cât și a stilului de viață. Noi pregătim muzeul în așa măsură, încât și în condițiile actuale să ofere siguranță iar în curtea largă familiile cu copii, persoanele în vârstă și tinerii să-și petreacă timpul liber într-un cadru cât mai plăcut și sigur.

Cât de dificil a fost să vă acomodați la situația cauzată de reglementările luate pentru reducerea infectărilor cu coronavirus? Cu ce v-ați ocupat în perioada care a trecut?
Szabó István:  Noi deja avem stabilite procedurile de vizitare: cinci persoane vor putea vizita muzeul deodată, se va dezinfecta încontinuu, în interior se va purta mască, conform normelor în vigoare. Vizitatorii au posibilitatea să folosească suportul audio pentru vizitare, care va fi dezinfectat după fiecare folosire, apoi ei vor avea posibilitatea să se așeze în curtea exterioară păstrând distanța față de ceilalți vizitatori. În situația dată, noi îi îndemnăm pe oameni să vină, să se așeze în curtea exterioară și să vadă cum au trăit nobilii acum 200 de ani, iar aici în siguranță să se încarce cu vitamina D, cu energie, după cele mai mult de două luni de izolare. După părerea mea, toți cei care lucrează în această ramură, în turism sau în industria ospitalității, au avut dea face cu fluctuații. În retrospectivă, ca pe un lucru pozitiv aș putea să menționez, că împreună cu colegii, care au lucrat, am putut să gândim și să creăm programe exclusiv pentru turiștii din țară, pe care altfel poate nu am fi avut timpul necesar să le definitivăm. Sperăm că într-o oarecare măsură, lucrurile se vor echilibra, dar suntem conștienți, că noi vedem viitorul cu un realism optimist.

Contele Kálnoky Tibor: Noi în măsură de 80-90 la sută ne-am așteptat la vizitatori veniți din străinătate, ceea ce nu mai este sustenabil în acest an. Am reușit să dezvoltăm locația, am creat Stone Pub-ul, un nou centru de primire al vizitatorilor sosiți la Miclooara și la muzeu. Atât de satisfăcător este rezultatul final, încât sper că locația va fi atrăgătoare și pentru localnici. Situația actuală, pe noi în consecință, ne-a împins să regândim lucrurile și astfel să ne adresăm și pieței locale, să nu ne axăm doar pe vizitatorii englezi sau din alte țări. Eu am speranța că dacă până acum turiștii străini, în număr mare, au avut ocazia să se bucure de locație, acum și turiști din țară vor profita de exclusivitatea zonei.

Ați putea vorbi despre Stone Pub?
Contele Kálnoky Tibor: Ce ne oferă nouă unicitatea, este cum abordăm cultura locală, la noi totul este adevărat și autentic, acesta este punctul nostru forte. La aceasta mai putem adăuga serviciile și produsele potrivite, toate la standarde înalte. Prezenta situație nu prea avantajează turismul în masă, așa că eu sper și cred, că pentru noi o să fie bine, fiindcă avem multe case, unde chiar dacă vom avea mulți vizitatori vom putea să le oferim locații diferite, retrase. Aici în noul centru, Stone Pub, avem de exemplu cinci terase, unde putem să păstrăm distanța de doi metri între persoane, dar și în interior avem mai multe mese distanțate conform reglementărilor. Muzeul are de asemenea un teritoriu mare, așa că eu sper, că vom putea avea și mai multe sute de persoane care să poată să ne viziteze fără a avea cel mai mic risc de infectare. 

Ne-ați putea povesti și despre casele de oaspeți?
Szabó István:  Casele de oaspeți, ca și castelul sunt pregătite, pentru ca la momentul potrivit să poată fi deschise și să funcționeze conform reglementărilor în vigoare.

Cum vedeți viitorul?
Szabo István:  Trăim o perioadă, în care multe lucruri o să se transforme, mai multe decât am fost noi obișnuiți să vedem, dacă este să vorbim de turism, servicii turistice, acestea se vor schimba, cel puțin pentru următoarele șase luni, un an sau puțin mai mult. Așa că în prima fază trebuie să discutăm despre turismul bazat pe experiențe, trebuie să vorbim despre siguranța vizitatorilor, de activități, de valori locale autentice, tradițiile zonei încadrate în turism, așa că noi nu pregătim evenimente pentru mase mari de oameni, ci activități unde turiștii se pot regăsi. 

Alte sugestii

“Cred că anul acesta încă va fi dificil pentru toată lumea, iar perioada de recuperare va veni anul viitor” – interviu cu Zoltán Bálinth, proprietar la Vasaló Ház (Casa de Fiare Vechi) din Arcuș
Știați că în județul Covasna există păduri virgine vechi de 300 de ani?
“În ultima perioadă centrul a fost complet renovat pe interior” – interviu cu Zsolt Szőke, managerul de la Centrul Băi Hătuica.
“Oamenii vor să se relaxeze, așa că eu sunt optimist în privința turismului intern” – interviu cu Albert Zoltán, directorul de marketing la Saciova Hills
“Noi acum suntem deschiși vizitatorilor” – interviu cu Gabriella Bartók, directoarea de marketing și vânzări la Ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe - Sepsi ReKreatív