Acceptarea voucherelor de vacanţă de către operatorii economici supusă unor condiții


Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, în cuantum anual de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanţă pe acei ​operatori economici care înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 90 de zile. Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura. 

Voucherele ​de vacanță vor fi emise exclusiv în format electronic, pe card, măsură prin care operatorii economici vor putea încasa contravaloarea serviciilor turistice imediat, nu doar după o perioadă mai lungă de decontare a tichetelor tipărite cu companiile emițătoare.

Pentru mai multe detalii accesați acest link.

Și pentru a vă înlesni ​aderarea la sistemul electronic al voucherelor de vacanță și să deveniți unitate afiliată companiilor emițătoare de vouchere de vacanță electronice,  v-am alcătuit un ghid scurt al acceptării tichetelor de vacanță, ghid pe care îl puteți descărca de aici.

Newsletter, 23.12.2021.

Alte sugestii

Promovarea județului Covasna la festivalurile din străinătate
Fiți și dumneavoastră gazda invitaților sosiți la Producția „István, a király”!
În luna martie cazările au crescut cu aproape 50% față de anul trecut
7 proiecte înscrise din județul Covasna în 8 categorii la TopHotel Awards
Acțiune comună de control a Inspecției Muncii și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii