Despre
.
Alte sugestii
„Cred că nu ne naştem întâmplător într-un loc sau altul şi cred că e important să întoarcem nişte valori către oamenii şi zonele care ne-au propulsat şi ne-au dat, practic, curajul să plecăm în viaţă. Şi, atunci, cumva, moral, suntem datori să întoarcem nişte valori către oamenii care ne-au ţinut de mână când trebuia să trecem strada şi nu eram încă atât de vigilenţi. (…) Dacă ne asumăm să facem ceva pentru zonele în care trăim, cu siguranţă e un efort mult mai mare, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Pentru că vii acasă şi nu e pustiu la tine acasă”, spune Damian Pal.
Proiectul său de suflet, „Oamenii inspiră”, s-a născut pentru „a vindeca” societatea, iar educaţia e una dintre pârghiile care pot rezolva o parte din probleme, crede tânărul din Ghimeş-Făget.
„Am lansat conceptul în 2020, iar de atunci am avut o serie de activităţi, în principal organizare de evenimente muzicale, dar am realizat şi scurte reportaje cu şi despre oameni model", spune Damian Pal.
1 eveniment
Scopul și elementul central al funcționării Asociației Culturale și a Școlii Populare Kőrösi Csoma Sándor este de a păstra memoria lui Kőrösi Csoma Sándor și de a-i prezenta activitatea și literatura de specialitate a acestuia, precum și transmiterea spiritului Csoma generațiilor viitoare.
Str. Piliske 2, Covasna, România