Casa memorială Benedek Elek

Casa memorială Benedek Elek


Address

Bățanii Mici 527017, Romania

Telefon

Despre

Băţanii Mici se situează între Băţanii Mari şi Herculian, în partea nord-estică a zonei Baraolt. Numele satului se împleteşte cu cel al marelui scriitor şi educator al poporului său, Benedek Elek. Fosta casă de locuit a scriitorului a fost construită în 1896, în stil clasicizant. Inscripţia MARI, de pe timpanul porticului cu coloane al casei, este consacrată memoriei lui Fischer Mária, soţia lui Benedek Elek.

Scriitorul Balogh Edgár a fost cel care a iniţiat înfiinţarea Casei memoriale Benedek Elek, iar mai târziu acestei idei i s-au alăturat: Sylvester Lajos, preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură, Király Károly, prim-secretar al organizației județene a PCR, precum şi descendenţii scriitorului din Băţanii Mici: tanti Flóra (fiica lui Benedek Elek), Bardócz Júlia şi Bardócz Dezső.

Inaugurarea casei memoriale a avut loc pe 25 mai 1969, cu ocazia comemorării a 110 ani de la naştere şi a 40 de ani de la moartea scriitorului. Din cele opt încăperi ale clădirii, două găzduiesc expoziţia comemorativă. Expoziţia a fost amenajată în sufrageria spaţioasă şi în camera alăturată din dreapta, de colaboratorii Muzeului Naţional Secuiesc, din materialul adunat în cea mai mare parte, de tanti Flóra.

În sufragerie sunt expuse fotografii vechi ale familiei, scrisori şi manuscrise. Aici se află cărţile de poveşti editate în urmă cu un secol şi colecţia revistelor pentru copii: Cimbora, Az Én Újságom, Jó Pajtás. Tavanul sălii mari este decorat de un candelabru impresionant, sculptat de artistul popular Máthé Ferenc, din Vîrghiş. Tot aici sunt expuse obiecte de uz casnic şi mobilier vechi, cusături splendide, coroane şi cărţi omagiale, gravurile în lemn ale lui Imets László şi Kósa Bálint, tablouri, precum şi exemplare ale cărţilor de poveşti editate în ultimii ani.

În aceeaşi sală sunt expuse volumele cu traducerile în limbi străine, precum şi tezele şi disertaţiile realizate despre viaţa şi opera lui Benedek Elek. Camera laterală din dreapta este camera de lucru a lui Benedek Elek, cu masa originală de birou şi cu toate celelalte obiecte care aparţineau odinioară scriitorului: pană, ştampilă, zaharniţă din argint şi ultima scrisoare neterminată.

Pe peretele din spatele biroului se află tabloul cu portretul lui Benedek Elek, realizat de pictorul Karvaly Mór, iar la dreapta Premiul Moştenirea Maghiară, distincţie acordată în 2009. Susţinătorul casei memoriale a fost Muzeul Naţional Secuiesc, încă de la înfiinţare, iar moştenirea materială şi spirituală a fost îngrijită de descendenţii scriitorului. În 1999, relaţiile dintre Muzeul Naţional Secuiesc şi casa memorială au încetat, casa fiind transformată în muzeu particular.

Alte sugestii

Galeria „Olga" - Muzeul de Păpuși

Muzee

Casa Colecțiilor Târgu Secuiesc

Muzee

Muzeul satului Valea Zălanului

Muzee

Sepsi TeleTár

Muzee

Spațiul expozițional al Muzeului Național Secuiesc

Muzee