Biborțeni, miracolul apei

În deceniile comunismului, denumirea a devenit practic sinonima apei minerale - borviz - în toată țara, iar în magazinele de pe litoralul românesc era denumirea generică a apei minerale. Întotdeauna a fost renumită pentru terenul extrem de bogat în izvoare de ape minerale, apa cărora transportatorii o duceau în lung și-n lat, iar din 1880 deja a fost îmbuteliată. Băile sale termale au funcționat până în 1972, iar de atunci nu s-a mai găsit nimeni care să reînvie edificiul.

Biborțeni, un sat din Zona Baraoltului, situat la 42 km nord-vest de Sfântu Gheorghe și care aparține din punct de vedere administrativ de orașul Baraolt, probabil își trage denumirea de la vechiul nume Tiborc, iar potrivit legendei, izvoarele au fost făcute la cererea soției sale din castelul de zâne de deasupra Lacului Sfânta Ana. Originile și soarta cetății de deasupra satului sunt necunoscute, dar este probabil o fortăreață din Epoca Fierului. Rămășițele unei așezări din Epoca Bronzului au fost descoperite pe malul stâng al pârâului Dungó. Așezarea a fost menționată pentru prima dată în 1332 sub denumirea de Bybouth. Până la Tratatul de la Trianon a făcut parte din districtul Homorod din județul Odorhei, cu 883 de locuitori maghiari în 1910, în timp ce recensământul din 2021 a găsit 672 de locuitori, care înseamnă 

o majoritate maghiară de 99,2 la sută.

Biserica reformată a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, reconstruită în stil gotic la începutul secolului al XV-lea, iar forma actuală a căpătat-o după reconstrucția din anul 1897. Pereții sunt decorați cu fresce din secolul al XV-lea, iar pe peretele nordic este o scenă din legenda Sfântului Ladislau.

Csinta Samu