Centrul Malomkert 1*
Centrul Malomkert 1*

Centrul Malomkert 1*

5.0 9 recenzii
Camere de închiriat
09:00 - 20:00
Închis

982, Cernat, Romania, 527070

Despre

Malomkert funcţionează datorită întreprinderii sociale „Holnap Egyesület”, care împreună cu alte organizaţii civile aflate în cinci alte judeţe din România, au beneficiat de sprijin din partea Uniunii Europene prin programul RESORT – Sistemul Întreprinderilor Sociale din Regiuni, axate pe tradiţii. Mulţumita proiectului este în funcţiune un centru turistic rustic, dar totodată modern. Centrul turistic funcţionează ca o întreprindere socială, oferă varii servicii, dar în acelaşi timp se străduieşte ca prin activitatea sa să găsească soluţii la numeroase probleme sociale. Printre obiectivele majore se regăsesc de exemplu dezvoltarea sustenabilităţii, a păstrării tradiţiilor, valorilor, protecţia mediului, lărgirea ocupaţiilor şi îmbunătăţirea calităţii asistenţei sociale. În prezent asociaţia a angajat patru persoane cu situaţie precară. Acest tip de program se intercalează în procesul început mai devreme, cu caracter de menţinere a artei, a meşteşugarilor şi a obiceiurilor populare (pregătire de fidea, pâine de casă, colectare de plante medicinale şi valorificarea acestora, pregătire de zacuscă, de gem de măceş, de murături, de siropuri, colectare şi conservare de fructe de pădure, confecţionare de covoare din materiale refolosite, pregătire de dulciuri pe bază de miere). Scopul asociaţiei este ca în Malomkert să realizeze noi locuri de muncă, să salveze şi să transmite valorile locale, să le schimbe şi să le întoarcă direcţia în cadrul acestei întreprinderi sociale.

Casa Lea: 4 camere, 15 locuri 
Casa Anna: 4 camere, 15 locuri 
Casa Almási: 3 camere, 14 locuri 
Casa Csűr: 3 camere, 10 locuri 
Casa Szeretetház (Cernatul de Sus): 3 camere, 9 locuri.

Photo Gallery

Alte sugestii

Camere de închiriat Hoteluri balneo și baze de tratament
Închis
5.0 8 recenzii
💧 🛀 Centrul Băi Hătuica găzduiește o mofetă, băi medicinale (zece căzi) cu apă caldă și în căzi cu hidromasaj, saună și infrasaună. La etaj se găsesc 6 camere de oaspeți tip DBL. Două dintre camere pot fi dotate cu paturi suplimentare și una dintre camere este dotată cu facilități pentru persoane cu dizabilități locomotorii. Camerele au bucătărie și sufragerie comună. Centrul este pregătit și pentru satisfacerea cerințelor persoanelor cu handicap locomotor (de ex. lift) una dintre camerele de oaspeți și una dintre căzile pentru băile medicinale sunt dotate cu dispozitive specifice. Apa minerală carbogazoasă, bicarbonatată, calcică, magneziană, hipotonă de la Hătuica poate fi folosit atât pentru cura internă, cât și pentru cura externă. Emană o cantitate foarte mare de dioxid de carbon, fapt pe care se bazează pe funcționarea mofetei. Alte facilități și servicii: aparate cardiofitness, electroteraie, examen medical de specialitate oferit de medic primar de specialitate balneo-fizioterapie. 👩‍⚕️ 🧖‍♀️ 💆🏻 Tarife servicii de tratament:  •  Mofetă - 10 RON •  Electroterapie, diferite tipuri - 20 RON •  Baie caldă apă minerală - 25 RON •  Baie caldă hidromasaj apă minerală - 30 RON •  Masaj medical, 25 min - 80 RON •  Masaj relaxare general, 50 min. - 110 RON •  Masaj relaxare parțial, 25 min. - 80 RON •  Kinetoterapie - 80 RON •  Consultație medicală - 130 RON •  Recontrol medical - 50 RON •  Saună și fitness, 60 min. - 25 RON Tarife pachete de tratament: Hătuica Basic (pachet de tratament de 5 zile): Nr. proceduri tratament - 20/ Nr. proceduri/ zi - 4: 350 RON.       Obs. Procedurile zilnice vor fi asigurate în 5 zile lucrătoare consecutive. Hătuica Medium (pachet de tratament de 7 zile): Nr. proceduri tratament - 28/ Nr. proceduri/ zi - 4: 490 RON. Obs. Procedurile zilnice vor fi asigurate în 7 zile lucrătoare consecutive. Hătuica Plus (pachet de tratament de 10 zile): Nr. proceduri tratament - 40/ Nr. proceduri/ zi - 4: 690 RON.   Obs. Procedurile zilnice vor fi asigurate în 10 zile lucrătoare consecutive. 🔷 Pachetele de tratament personalizate, stabilite de medicul nostru primar în medicină fizică și de reabilitare, pot conține următoarele proceduri: mofetă, baie caldă cu apă minerală sau hidromasaj, diferite tipuri de electroterapie, masaj, kinetoterapie.  👛 Tarifele nu includ contravaloarea consultației medicale premergătoare începerii tratamentului, nici contravaloarea recontrolului medical, dacă este cazul. Tipul și numărul procedurilor din cadrul pachetului achiziționat se va stabili de către medicul specialist în urma consultației medicale inițiale. ❗☎️ Pentru consultație, este necesară programare prealabilă (+40 731 121 077). 
Strada Bāii, nr. 27, Hătuica 527066, România