Domnul rector

Sub forma unei statui - opera lui István Petrovics - veghează și astăzi asupra celor care se îndreaptă spre școală, atât asupra celor care se grăbesc, cât și asupra celor care se târăsc. Nu este încă lustruită, ceea ce este un indicator clar al acceptării și popularității unei sculpturi, dar există deja semne că este atinsă de cei care trec pe lângă ea. Dar cine îndrăznește să mângâie un director de liceu atotputernic, chiar dacă acesta a devenit între timp o statuie...

Vilmos Csutak a condus Colegiul Național Székely Mikó din Sfântu Gheorghe cu cunoștințe și competență remarcabile între 1916 și 1936, într-o perioadă în care însăși existența învățământului maghiar era pusă sub semnul întrebării. El a trăit ca pe o provocare situația care a apărut după prăbușirea sistemului de învățământ maghiar în urma Primului Război Mondial, când utilizarea limbii materne și învățământul maghiar erau în pericol de dispariție. Cu o diplomă de istorie și latină, a devenit profesor la Mikó în 1903 și apoi director în 1916. În paralel, cu arheologul Dr. Ferenc László, fost străjer și apoi director al Muzeului Național Secuiesc – pe atunci s-a format marele cuplu - autorul unor studii de istorie locală bazate în principal pe cercetări arhivistice din Viena, Budapesta și Ținutul Secuiesc.

„Domnule rector, să dea sylentium curat ca zăpada, / celor care s-au încrezut în bunătatea / nestatornică, dar eternă a omului” - scria Zoltán Czegő în poezia Scuza târzie. Fie ca amintirea limpede ca zăpada să-l înconjoare.

Csinta Samu