Pivnița Sfântu Gheorghe

Potrivit legendei, Potsa József, comitele suprem al comitatului Trei Scaune, se bucura de o reputaţie de om inteligent, şi asta nu întâmplător. Majestatea Sa, Împăratul Franz Iosif – pentru care astăzi, în limba uzuală se foloseşte doar diminutivul nostim „Ferenc Jóska” – i-a încredinţat multe secrete domnului Potsa, acestui nobil secui care ţinea cu fermitate la principiile sale.

Totuşi, această istorioară povesteşte doar despre pivniţa de vinuri a comitelui suprem. Reşedinţa fostului comitat, clădirea actuală a Bibliotecii Judeţene „Bod Péter”, servea odinioară drept reşedinţă al comitelui. Nu din întâmplare stăpânul clădirii a devenit consilier imperial, acesta fiind un om înzestrat cu multă înţelepciune. Şi la alegerea soţiei a dat dovadă de multă isteţime: şi-a ales o femeie frumoasă şi graţioasă care a adus o zestre frumoasă, ce consta într-o viţă de vie care, pentru pivniţele domnului Potsa, însemna vin, dar nu de oricare, ci un soi excelent, o licoare excelentă de pe ValeaTârnavelor.

Potrivit tradiţiilor familiei Potsa, vinul bun trebuie depozitat în pivniţe potrivite, astfel că pivniţa a fost amenajată chiar în subsolul clădirii reşedinţei de judeţ. Printre respectabilii domni care o vizitau, se numărau Jókai Mór şi Mikszáth Kálmán, scriitori renumiţi, sau personaje ale revoluţiei din 1848, Klapka György şi Gábor Áron.

Desigur, uriaşele butoaie de vin au fost vizitate câteodată şi de însuși comitele suprem. Uneori a zăbovit destul de mult prin pivniţă, iar cei care nu-l cunoşteau mai profund, puteau să presupună că pe edilul comitatului nu-l mai interesează nici grija faţă de secui şi nici durerile de cap ale Kaiser-ului. Ce gânduri îi treceau prin minte, în realitate, la această întrebare nu putem să dăm astăzi un răspuns, dar cert este că şi domnul Potsa, ca şi toţi maghiarii, de altfel, ştia să aprecieze un vin bun. Pentru nobilul din Trei Scaune care aspira să atingă perfecţiunea în absolut tot ce făcea, şi vinul trebuia să corespundă unui standard ridicat de calitate, pentru că, la curtea imperială, în calitatea sa de şambelan, nu era obişnuit să guste din orice fel de licori.

Aşa s-a întâmplat că fosta pivniţă de vinuri s-a bucurat de un mare renume peste tot în lume. Timpul a trecut, iar pivniţa şi-a revendicat drepturile. Zidurile groase ale pivniţei sunt şi astăzi impregnate de amintirea minunatei gospodării a lui Potsa József.

La Restaurantul Pivniţa Sfântu Gheorghe reînvie spiritul şi strălucirea de odinioară a pivniţei de vinuri, printre pereţii căreia s-au simţit bine, pe vremuri, foarte mulţi oaspeţi. Arcadele istorice, iluminatul intim, deservirea amabilă şi bucatele tradiţionale ale bucătăriei transilvănene, toate acestea îi conferă restaurantului o atmosferă unică. Presupunem că însuşi Potsa József ar poposi aici cu plăcere pentru o masă copioasă şi un pahar de vin. Însă, acest restaurant este destinat prezentului, iar celebrităţi sosiţi din depărtări şi oaspeţi zâmbitori declară, deopotrivă, că mâncărurile noastre au păstrat gustul ospeţelor culinare ale epocii apuse.