Scutirea de la plata impozitului datorat de HORECA prelungită cu încă 180 zile
Luni, guvernul a aprobat o ordonanță prin care a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din sectorul HORECA, pentru o perioadă de 180 de zile, calculată de la data intrării în vigoare a ordonanţei. Împreună cu acesta, s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal.
O altă noutate îl reprezintă încetarea obligaţiilor declarative pentru entităţile care au înscrisă în registrul comerţului menţiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivitații sau a suspendării activităţii.