Târgu Secuiesc, orașul curților interioare
Târgu Secuiesc, orașul curților interioare

Târgu Secuiesc, orașul curților interioare

Despre

Orașul Târgu Secuiesc este orașul cel mai estic al Bazinului Carpatic cu o populație predominant maghiară. Pe teritoriul actual al orașului s-a aflat inițial o tabără militară romană ce supraveghea Pasul Oituz. Inițial numită Târgul Turiei (Torja-Vásárhely), așezarea a fost declarată ca loc de desfășurare a târgurilor de către regele Sigismund.

Stilul de construcţie al centrului este una interesantă, unică în Europa Centrală, iar acest lucru se datorează rețelei de curți ce înconjoară piața centrală, adică centrul orașului.

Așadar...faceți o plimbare prin centrul istoric al orașului, de formă ovală, ca să  înțelegeți și admirați arhitectura sa interesantă!
 
Fiind un oraș de breaslă, cu meșteri olari, cizmari, pantofari, tăbăcari, cojocari, fierari şi lăcătuşi, aceste familii și-au construit casele în așa fel încât în ele să fie și locul de muncă”, cât și spațiul de locuit al familiei. Aceste case s-au concentrat în jurul pieței (adică, azi, centrul orașului), din care ies mici străduțe, sub forma unor raze de soare: așa numitele curți, adică străduțe înfundate.

În vremuri, curţile au purtat nume de familii, cum ar fi cel al lor Jancsó, Csiszár, Balogh, Kovács, Rácz etc. Începând cu anii 1851, în comunitatea curţilor au apărut şi colonişti, motiv pentru care numele de familie ale curţilor au fost înlocuite treptat cu numere. 

În jurul pieţei de altădată se numără în prezent 73 de astfel de curţi, al căror treime răsare dinspre centrul oraşului, respectiv intră spre centrul oraşului.

În timpul plimbării, o să vedeți multe clădiri impozante: majoritatea clădirilor din centrul orașului au fost construite în a doua parte al secolului XIX-lea și în prima parte al secolului XX. Fiecare are o istorie interesantă și frumoasă.

Vizitați și Centrul de Informare Turistică din centrul orașului ca să aflați mai multe despre oraș și să primiți mai multe ponturi despre obiectivele turistice,  programele interesante din Târgu Secuiesc!

Video

Alte sugestii

Monumente din Sfântu Gheorghe 🏙 Imaginea orașului Sfântu Gheorghe de astăzi este cea a unui oraș european care își păstrează tradițiile. Timpul ne-a lăsat clădiri impresionante, dar este important să ne dăm seama că acestea nu au doar o valoare estetică și artistică, ci și o valoare istorică, morală și spirituală. Iată, așadar, fără pretenția de a fi cuprinzătoare, câteva dintre bijuteriile patrimoniului orașului nostru de care noi, locuitorii din Sfântu Gheorghe, suntem atât de mândri.  🏫🚶🏼 Vă invităm ca, pe durata șederii și plimbărilor prin oraș, să priviți dincolo de fațadele clădirilor și să descoperiți poveștile lor fascinante! Fiecare colț, fiecare detaliu arhitectural și fiecare edificiu păstrează amintirea unor vremuri, oameni și comunități care au contribuit la identitatea aparte a orașului. Astfel, vizita dumneavoastră la Sfântu Gheorghe poate deveni nu doar o simplă plimbare, ci o adevărată călătorie prin istoria și spiritul locului. ⛪🚶🏽‍♀️ Scanați codurile QR de pe clădiri sau dați click pe locațiile din textul de mai jos! - Hotel Hungaria - B-dul. 1 Decembrie 1918, nr. 16, datare: 1907 - Casa György Nagy - Str. Ciucului, nr. 6, datare: 1910 - Casa Ferenc Gyulai - Str. Ciucului, nr. 22, datare: 1910 - Casa Serestéj - Str. Dózsa György, nr. 50, datare: 1794 - Fostul sediul al scaunelor - Str. Gábor Áron, nr. 14, datare: 1832 - Gimnaziul reformat de fete -  Str. Gábor Áron, nr. 18, datare: 1926-1927 - Colegiul Național "Székely Mikó" - Str. Gróf Mikó Imre, nr.1, datare: 1870-1877 - Casa Keresztes - Str. Gróf Mikó Imre, nr. 9, datare: 1913 - Casa Bene -  Str. Gróf Mikó Imre, nr. 11, datare: 1908 - Casa Csulak - Str. Konsza Samu, nr. 11, datare: 1924 - Școala Reformată Elementară - Str. Kőrösi Csoma Sándor, nr. 19 - Muzeul Național Secuiesc - Str. Kós Károly, nr. 10, datare:  1911-1913 - Fabrica de tutun - Str. Kós Károly, nr. 23, datare: 1901-1907 - Institutul Pedagogic de Fete - Str. Kós Károly, nr. 22, datare: 1908-1910 - Bazarul - Piața Libertății, nr. 2, datare: 1869-1872 - Casa cu Arcade - Piața Libertății, nr. 7, datare: 1818-1822 - Abatorul orășenesc - Str. Mikes Kelemen, nr. 36, datare: 1905 - Casa Pünkösti - Str. Oltului, nr. 7-9, datare: 1839 - Orfelinatul de băieți - Str. Spitalului, nr. 7, datare: 1893 - Biserica Reformată Fortificată - Str. Cetății, nr. 1, datare: sec. XVII. - Primăria -  Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, datare: 1896-1897 - Fabrica de textile - Str. Kós Károly, nr. 19, datare:  1892 - Vila elvețiană - Str. Kós Károly, nr. 19A, datare:  1911 - Palatul Beör - Str. Martinovics Ignác nr. 2, datare: 1908 - Casa Nagy-Bogáts - Str. József Attila nr. 12, datare: 1904 - Conacul lui Bora Benedek - Str. József Attila nr. 30 - Școala Populară de Stat - Str. Kossuth Lajos, datare: 1905-1906 - Fosta școală ortodoxă - Str. Váradi József, nr. 38, datare:  1799 - In memoriam Vaszi Jánoska - Piața Mihai Viteazul, datare: 2022
Piața Libertății, Sfântu Gheorghe, Romania
După Budapesta, municipiul Sfântu Gheorghe are cele mai multe clădiri proiectate și construite de Kós Károly. Este vorba atât despre clădiri publice, cât şi private realizate în decurs de aproape 50 de ani.  Printre principalii săi beneficiari s-au numărat Gödri Ferenc, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Csutak Vilmos, directorul Muzeului Național Secuiesc, dr. Fogolyán Kristóf, directorul Spitalului Public al Județului Covasna și dr. Kabay Gábor, avocat. De-a lungul anilor s-au ridicat 15 clădiri, dar unele clădiri publice mai mici au fost demolate în regimul anterior. Cea mai renumită clădire din Sfântu Gheorghe care poate fi vizitată găzduiește Muzeul Național Secuiesc (Str. Kós Károly nr. 10) Alte clădiri proiectate de Kós care pot fi admirate cu ocazia unei plimbări în Sf. Gheorghe sunt:  - fostul Gimnaziu reformat de fete (azi aparține Colegiului Național „Székely Mikó”, Str. Gábor Áron nr. 18) - fosta Școală reformată elementară (azi Palatul Copiilor, Str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 19) - casa Keresztes (Str. Gróf Mikó Imre nr. 9), în care a șezut în martie 1927 Béla Bartók, compozitor și pianist maghiar, unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea - casa Csulak (casă familială, Str. Konsza Samu nr. 11) Planul clădirilor de pe poza de copertă este realizat de Kónya Ádám; sursă: Muzeul Național Secuiesc.