Cu drag, din Valea Zălanului

Cu drag, din Valea Zălanului


Ştiţi care este cea mai retrasă așezare omeneasă din județul Covasna? Valea Zălanului.
S-ar putea ca numele acestui sat înconjurat de păduri de foioase să vă sune familiar, fiind locul preferat de odihnă al prințului Charles al Marii Britanii. În Valea Zălanului a existat o fabrică de sticlă, înființată de contele Sámuel Kálnoky în anii 1680, unde au fost realizate și geamurile pentru Biserica Neagră din Braşov şi Biserica Sfântul Mihail din Cluj.

Păstrez amintiri plăcute din acest loc, deoarece, la sfârşitul verii anului 2014, am fost implicat şi eu într-o acţiune de construire a unei băi tradiţionale în această localitate. A fost, de fapt, o clacă la care au participat zeci de localnici, copii și adulți, care au transportat materialele de construcție, ba chiar au adunat şi pietre din pârâu atunci când a fost nevoie.

Am fost impresionat de solidaritatea de care au dat dovadă, de spiritul creator și de respectul faţă de natură. Datorită muncii noastre, un loc pustiu şi neglijat a căpătat farmec. Au fost realizate bănci din scânduri vopsite și vestiare din tablă pentru turiştii care vin aici pentru a face baie sau mofetă într-un cadru natural pitoresc și liniștit.

Sz.

Alte sugestii

„Școala Textilă”
Excelența Sa Potsa József
Promisiunea Băii Fortyogó
Binecuvântările gropii Puturosu
Széchenyi al Transilvaniei