Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: se elimină pensiunile turistice de la finanțările pentru afaceri non-agricole în mediul rural


 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmează să lanseze în a doua jumătate a anului 2021 noi apeluri de proiecte pentru fondurile europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Însă pentru perioada tranzitorie 2021-2022, care va face trecerea la ciclul financiar 2021-2027, pensiunile din mediul rural vor fi excluse de la finanțare!

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oroș, a confirmat decizia de a elimina pensiunile de la finanțările pentru afaceri non-agricole în mediul rural, din cauza faptului că unii dintre beneficiarii de fonduri UE au scos pensiunile din circuitul turistic și le-au transformat în locuințe pentru familiile lor, după terminarea timpului de monitorizare. Rămân, însă, eligibile proiectele pentru modernizarea celor deja existente, dar cu un buget înjumătățit: de la 263 de milioane de euro, la 150 de milioane de euro.

Ministrul a precizat că pensiunile vor fi reintroduse la finanțare din anul 2023, cu o redefinire a condițiilor de finanțare.

Pentru informații suplimentare accesați acest link.

Newsletter, 16.04.2021

Similar Suggestions

Promovarea județului Covasna la festivalurile din străinătate
Fiți și dumneavoastră gazda invitaților sosiți la Producția „István, a király”!
În luna martie cazările au crescut cu aproape 50% față de anul trecut
7 proiecte înscrise din județul Covasna în 8 categorii la TopHotel Awards
Acțiune comună de control a Inspecției Muncii și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii