Se prelungește perioada de înscrieri la schema de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de urgență nr. 224/2020

Se prelungește perioada de înscrieri la schema de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de urgență nr. 224/2020


Ministerul economiei a anunțat, luni, că se prelungește perioada de înscrieri la Schema HoReCa , în condițiile în care, în 3 săptămâni, au aplicat la ajutoarele de stat circa 8.100 de firme din totalul de 74.000 de potențiali beneficiari prevăzuți de lege.
 
Noul termen pentru înscrieri este 26 iulie 2021, a precizat MEAT. Inițial înscrierile erau prevăzute să se termine marți, 20 iulie, ora 20.00, dar acum s-au prelungit cu o săptămână.
Această prelungire se datorează faptului că,  cu o zi înainte de expirarea termenului inițial, au aplicat circa 11% din numărul total de potențiali beneficiari prevăzuți în lege.

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 224/2020 aplicanții trebuie să-și certifice baza de calcul pentru ajutor cu un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant. Pe parcursul perioadei inițiale de înscriere, o parte dintre firmele care au încercat să aplice au întâmpinat greutăți în identificarea expertului contabil sau a auditorului care a certificat diferența de cifră de afaceri pentru CAEN-uri. Acest lucru s-a datorat faptului că există lipsuri în bazele de date furnizate de asociațiile profesionale - Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR). Astfel procedura de înscriere și verificare a cererilor de adăugare a experților contabili/auditorilor financiari în aplicația informatica se prelungește până joi, 22.07.2021, ora 17.00.

Pentru informații suplimentare accesați acest link.

Atenție
Luni, 26 Iulie, între orele 10.00-12.00 cei care doresc să se înscrie în program vor putea obține informații utile despre condițiile programului, ale încărcării solicitărilor pe platformă apelând numărul de telefon 0748130301. Vă stă la dispoziția Dvs domnul László Endre, președintele Clusterului Managementul Destinației Turistice din Secuime, respectiv vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Covasna.

Newsletter, 21.07.2021

Similar Suggestions

Promovarea județului Covasna la festivalurile din străinătate
Fiți și dumneavoastră gazda invitaților sosiți la Producția „István, a király”!
În luna martie cazările au crescut cu aproape 50% față de anul trecut
7 proiecte înscrise din județul Covasna în 8 categorii la TopHotel Awards
Acțiune comună de control a Inspecției Muncii și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii