Mănăstirea Sita Buzăului
Mănăstiri
Despre
Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” a luat fiinţă în anul 1997, la iniţiativa preotului paroh Florin Tohănean şi a familiei Maria și Gheorghe Muscalu, care au donat o parte de pământ, unde s-a construit mănăstirea, având binecuvântarea Preasfinţitului Ioan Selejan. Meşterii satului au construit biserica din lemn în formă de navă şi un corp de chilii din material lemnos.
În toamna anului 2000, Preasfinţitul Ioan a dat binecuvântare părintelui duhovnic Ghenadie Trif, având metania în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea, să întemeieze pe aceste meleaguri o mănăstire de maici cu viaţă de obşte.
În anul 2002, Preasfinţitul Ioan pune piatra de temelie pentru o biserică din cărămidă. Prima slujbă în această biserică s-a săvârşit în luna decembrie a anului 2004. Biserica este construită pe un plan triconic, cu o singură turlă, cea a Pantocratorului. Absidele laterale şi cea din Sfântul Altar sunt în formă de emisferă. Pridvorul este deschis, format din trei arce, dintre care cel central este accentuat. Iconostasul este sculptat în lemn de tei. Icoanele împărăteşti sunt pictate în stil bizantin, având fondul de aur.
În toamna anului 2007, s-au început lucrările de pictură în frescă în stil neobizantin, fiind executate de pictorul zugrav bisericesc Vasile Buzuloi, autorizat cu calificativul categoria I.
În primăvara anului 2005, s-au început lucrările pentru un corp de chilii proiectat pe mai multe nivele. Corpul de chilii în formăparalelipipedică are în extremitatea lui nordică un paraclis de iarnă orientat spre răsărit, perpendicular pe axa bisericii mari. Accesul în corpul de chilii se face direct din exterior, pridvorul deschis urmând a se amenaja. Biserica mare, corpul de chilii şi paraclisul au şarpanta din lemn de răşinoase, iar acoperişul este executat din tablă de cupru.
În luna aprilie a anului 2008, au fost aduse trei clopote de calibru 450, 260 și 185 kg, turnate în Austria. În anul 2009, au început lucrările la clopotniţă.
În fiecare an, mănăstirea este loc de pelerinaj pentru numeroşii credincioşi din judeţele Covasna, Braşov, Buzău şi din întreaga ţară, în special la sărbătoarea hramului „Schimbarea la Faţă”.