Ozunca Băi pentru cei sănătoși și pentru cei care vor să se vindece

Ozunca Băi pentru cei sănătoși și pentru cei care vor să se vindece


Pe vremea când scăldatul de vară era încă o practică obișnuită în Ținutul Secuiesc, și cine își permitea acest lucru, mergea la stațiunile balneare, Ozunca Băi era unul dintre băile preferate. Mica așezare din Depresiunea Baraolt, situată la 10 km de Bățanii Mari, s-a înființat în valea pârâurilor Ozunca și Păstrăvului, iar lângă izvoarele minerale care poartă numele celor două pârâuri au fost înființate două băi separate, astăzi existând doar cea de lângă izvorul Ozunca, asteptând la vremuri mai bune.
Apele medicinale excelente ale băilor, cunoscute încă din epoca romană, conțin iod, fier, un nivel foarte ridicat de litiu și acid carbonic legat, astfel fiind un remediu pentru multe afecțiuni. Dar Ozunca Băi oferă un loc minunat pentru relaxare și pentru cei sănătoși. Poate fi punctul de plecare pentru excursii splendide, de acolo putem să ne întoarcem chiar și în trecut, de exemplu la castelul Vápa, în direcția Bixad, ale cărui fundații uriașe pot fi recunoscute și astăzi. Stânca care se înalță deasupra liniei de cale ferată poartă urme ale trecutului, muncitorii de la carieră scoțând la iveală vestigii de mii de ani, de la vasele de lut ale omului preistoric până la scărițele de cal sciți și avari. Nu este de mirare că zona l-a fascinat atât de mult pe marele povestitor transilvănean, Elek Benedek, încât nu s-a putut despărți de ea nici până la moarte.

Csinta Samu

Alte sugestii

„Școala Textilă”
Excelența Sa Potsa József
Promisiunea Băii Fortyogó
Binecuvântările gropii Puturosu
Széchenyi al Transilvaniei