„Toată lumea trebuie să se relaxeze, să iasă din rutină.” – interviu cu Florin Sorescu proprietarul hotelului Monte Cervo, din Covasna
Ca următoare oprire, a campaniei Visit Covasna Safe Place, am vizitat Hotelul Monte Cervo din Covasna și am discutat cu proprietarul Florin Sorescu despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă.
Ați putea să ne povestiți despre hotel?
Hotelul Monte Cervo a fost o idee de familie, care a început greu, s-a dezvoltat greu, dar a venit din necesitatea de a face un loc cât mai natural pentru oameni. Adică aici toate așa sunt proiectate, în cadrul hotelului, încât să te simți în natură. Să nu simți beton, să nu simți ziduri, adică geamuri cât mai multe, lumină naturală cât mai multă, lemn foarte mult folosit, cât mai mult lemn, cât mai multă natură. Plus de asta, oriunde te uiți e pădure roată, aer curat, liniște înăuntru, lumini plăcute, culori care să nu deranjeze la ochi, să asigure un confort atât vizual cât și spiritual. De aceea ne și numim Bio Hotel Monte Cervo Spirit and Spa, adică dorim ca un client să se relaxeze atât din punct de vedere al corpului dar să plece și împlinit. Am avut clienți sceptici de ce le povesteam la telefon și au venit să stea câte o noapte, dar au stat și trei, patru nopți după aceea, deci nu au mai vrut să plece, fiindcă au dormit foarte bine, s-au simțit foarte bine și au mâncat foarte bine.
Cu ce servicii vă așteptați clienții?
Ca și servicii, pentru relaxare, avem la demisol partea de spa, unde avem o piscină destul de mare cu apă sărată, specifică, pentru că noi nu punem clor. Pe lângă punctul central, piscina cu apă sărată, mai avem, salină, saună, cameră de relaxare și cameră cu aroma terapie. Pe lângă asta se mai poate face la cerere masaj. În lucru, gata, cred că până în 15 iunie va fi o cramă, tot așa, numai cu lemn, special făcută să simți aburul vechi al vinului, să zic așa. Apoi tot în lucru pentru copii avem un spațiu de joacă, care sper ca tot așa până pe 15 iunie să fie montat și funcțional. Avem barul la care se poate servi non-stop, deci chiar dacă vin clienți din București la 12, 1 noaptea, dacă vor ceva se servește, este personal constant, care servește clienții cu tot ce este nevoie.
Cum v-ați adaptat la noua situație intervenită din cauza pandemiei de coronavirus?
A trebuit să închidem temporar. Și noi ca toată lumea am fost afectați direct, clienții au renunțat la toate rezervările, deci complet, chiar când să înceapă starea de urgență, la noi s-au golit toate rezervările. Așteptăm măsurile pe care trebuie să le luăm, nu putem să prevedem. Sigur că și noi vom avea aparate de dezinfectat automate, vom avea , stickere cu distanța, clar personalul va purta măști, poate viziere, sigur mănuși de unică folosință, noi ne putem adapta foarte ușor, fiind un spațiu mic, noi oferim intimitate, exclusivitate. Ca și spațiu de cazare avem 26 de camere cu 52 de locuri în camere.
Ce măsuri de protecție mai aveți?
Avem terasa care o putem folosi. Fiecare familie va primi o masă desemnată pe care o va folosi tot sejurul. Vom intensifica controalele și dezinfecția în spațiile publice, vom folosi, obligatoriu, termometrul pentru a măsura temperatura la intrarea în hotel. Părerea mea, adică nu trebuie exagerat nici cu dezinfectarea asta, trebuie găsit un echilibru, făcute niște trasee, în așa fel încât oamenii să nu poată să se intersecteze. Oamenii vin aici pentru aer curat, nu să inhaleze alcool, fiindcă să fim serioși, dezinfectantul este alcool. Sper ca autoritățile să aibă niște idei bune, încât să putem folosi cât mai puțin dezinfectant, să fie o distanțare socială de comun acord care să implice cât mai puține substanțe chimice, pentru că până la urmă, despre asta este vorba.
Cum vedeți viitorul?
Oamenii au nevoie de relaxare, și copiii au nevoie de relaxare, aer curat, munte pentru oxigenare. Mergi la mare ai vitamina D, vii la munte ai aer curat, ai oxigenarea creierului, deci toate acestea pot duce la o dezvoltare cât mai bună a corpului copilului, dacă le faci pe astea, e imposibil ca un copil să nu fie sănătos. Vii, stai la piscină, stai în salină, stai în saună, toate acestea acumulate ajută foarte mult organismul, în special la copii și la adulții foarte stresați. Viitorul în concluzie, eu zic că va fi bun, fiindcă toată lumea trebuie să se relaxeze, să iasă din rutină. Eu sunt optimist în privința asta.