“În primul rând să ne conformăm tuturor regulilor pe care le-au impus autoritățile, și în al doilea rând să vedem ce putem să implementăm suplimentar în așa fel încât să oferim încredere clienților” – interviu cu Ovidiu Olariu, de la Hotel Clermont

“În primul rând să ne conformăm tuturor regulilor pe care le-au impus autoritățile, și în al doilea rând să vedem ce putem să implementăm suplimentar în așa fel încât să oferim încredere clienților” – interviu cu Ovidiu Olariu, de la Hotel Clermont


Deschis pe 5 iunie, Hotelul Clermont din Covasna își așteaptă oaspeții în cea mai mare siguranță. La următoarea oprire a campaniei ”Visit Covasna Safe Place” l-am vizitat pe Ovidiu Olariu, directorul de marketing și rezervări al hotelului.

Ați putea să ne povestiți puțin despre hotelul dumneavoastră? Ce fel de servicii oferiți?
Hotelul Clermont a fost primul hotel de 4 stele din orașul Covasna și printre primele din județ. A avut loc o extindere, finalizată în anul 2010, prin care am ajuns la capacitatea actuală de 106 camere, toate clasificate la categoria 4 stele. Am încercat să aducem acel mix de servicii care să ne ajute să funcționăm neîntrerupt pe tot parcursul anului pentru a nu ne baza exclusiv pe tratament balnear.

Cum își pot petrece timpul liber turiștii care vizitează locația?
Încă de la început am oferit anumite servicii de petrecere a timpului liber pe care le-am dezvoltat apoi treptat: partea de masaje și întreținere corporală și piscina acoperită care a fost completată cu un jacuzzi exterior. În exterior sunt mai multe servicii pe care le oferim clienților noștrii, cum ar fi terenul multifuncțional de tenis și de fotbal, bicicletele, peretele de escaladă și tiroliană, tirul cu arcul, tenisul de masă. În interior avem pistele de bowling, mesele de biliard, tenisul de masă și sala de fitness.

Turiștii sosiți la dumneavoastră se pot simți în siguranță? Ce măsuri de siguranță au fost puse în aplicare?
Am încercat să acoperim două direcții. În primul rând să ne conformăm tuturor regulilor pe care le-au impus autoritățile și în al doilea rând să vedem ce putem să implementăm suplimentar în așa fel încât să oferim încredere clienților pe care încercăm să-i aducem la Clermont.Am luat decizia suplimentară de a veni cu operațiunea de dezinfecție cu lămpile ultraviolete  în camere, care se realizează după operațiunile de check-out. Deci în momentul în care camera este curată și pregătită pentru a primii oaspeții se mai face o dezinfecție cu lămpile ultraviolete.

Cum vedeți viitorul? 
Politica de relaxarea a guvernului va decide dacă vom reuși sau nu să dăm drumul la întregul pachet de servicii în perioada următoare, astfel încât să reușim să salvăm anul 2020 și să punem bazele unei an 2021 mult mai bun. Momentan suntem optimiști. 

Alte sugestii

“Cred că anul acesta încă va fi dificil pentru toată lumea, iar perioada de recuperare va veni anul viitor” – interviu cu Zoltán Bálinth, proprietar la Vasaló Ház (Casa de Fiare Vechi) din Arcuș
Știați că în județul Covasna există păduri virgine vechi de 300 de ani?
“În ultima perioadă centrul a fost complet renovat pe interior” – interviu cu Zsolt Szőke, managerul de la Centrul Băi Hătuica.
“Oamenii vor să se relaxeze, așa că eu sunt optimist în privința turismului intern” – interviu cu Albert Zoltán, directorul de marketing la Saciova Hills
“Noi acum suntem deschiși vizitatorilor” – interviu cu Gabriella Bartók, directoarea de marketing și vânzări la Ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe - Sepsi ReKreatív